Despre noi

O’MAC este brandul preferat al gospodarilor care practică activități de microagricultură și grădinărit. De peste 15 ani, ne-am antrenat spiritul practic și competența în alegerea utilajelor potrivite. Știm exact ce îți trebuie ție și te prețuim pe tine, gospodarule, cel care practici cea mai nobilă meserie din lume.

Sprijinim nevoile tale

În fața ta, gospodarule, ne scoatem pălăria. La tine ne gândim când alegem cei mai buni furnizori din lume. Munca ta ne inspiră să punem pe piață doar scule și unelte care arată respect pentru timpul, efortul și buzunarul tău.

Facem manualul mai bun

Gospodarii sunt cei care testează produsul, ore întregi, pe pământul tare, în frig sau în căldură înăbușitoare. Pentru noi, opiniile lor contează, nu manualul de utilizare. Pe baza lor am încercat de fiecare dată să îmbunătățim produsele noastre.

Combustibilul nostru: pasiunea

Pământul aduce bucurii, dar și provocări. Înainte de toate, noi suntem și gospodari, așa că știm ce să-ți răspundem când ne întrebi ce utilaje ți se potrivesc.

Principiul nostru: onestitatea

Am crescut acest business pentru a ajuta gospodarii. În spiritul acestui pricipiu, nu le vom recomanda niciodată mai mult sau mai puțin decât ceea ce au nevoie. Așa se câștigă încrederea, cu transparență și onestitate.



Mesajul CEO-ului

Când vine vorba de pasiune, pui toată ambiția și puterea la bătaie. Așa cum pământul cu trudă se muncește, tot așa punem și noi suflet în ceea ce facem. O facem însă cu modestie și respect. Ne înconjurăm de oameni de la care avem ce învăța, căci doar așa putem deveni mai buni. Și zi de zi acceptăm învățămintele celor mai iscusiți, așa cum ești și tu, drag gospodar.

Am preluat afacerea de la tatăl meu, cel care a crescut familia O’Mac. Pe noi ne unește mai mult decât o pasiune, ne unește o viziune. Respectăm munca pământului pentru sinceritatea ei, dar mai ales pentru dăruirea celor ce o practică. În România nici nu se auzise de motocultoare, când tatăl meu deja proiecta viitorul gospodarilor cu grijă și pricepere. Pasiunea lui a fost sursă de inspirație pentru povestea O’Mac prin inovație și originalitate.

Fiu de țăran, strâns legat de glie, tatăl meu a înțeles glasul pământului, punându-și toată speranța în motocultor, utilajul care avea să-i eficientizeze activitatea agricolă. Cum rezultatele nu au întârziat să apară, a pus la punct un plan ambițios. Să facă în așa fel încât fermieri și gospodari din toată țara să se bucure de avantajele tehnologiei.

Când e vorba de muncă cinstită nu există scurtături. Astfel provocarea cea mai mare a fost aducerea pe piață de produse profesionale pentru curte și grădină, accesibile tuturor. De atunci lucrăm la propria dezvoltare și ne îmbogățim portofoliul cu sute de echipamente destinate microagriculturii.

Nu facem compromisuri. Căutăm cele mai bune soluții. Investim în calitate, transparență și accesibilitate. Comercializăm doar produse fiabile, pentru că o tranzacție trebuie să fie începutul unei relații sigure pe termen lung cu utilajul ales. Știm că stabilitatea unei relații se bazează pe rădăcini puternice, care se cresc prin muncă, respect și onestitate – poate lecția cea mai de preț pe care ne-a oferit-o pământul pe care îl muncim.

Astăzi, conduc cu mândrie afacerea inițiată de tatăl meu și îmi doresc să ofer oamenilor produse performante, în care îmi pun toată încrederea. La finalul unei zile de lucru, cea mai mare bucurie e să văd cum O’Mac schimbă vieți în bine.

Pământul ne crește!

Cătălina Păun

150000

Motocultoare vândute

50000

Atomizoare vândute

75000

Motocositori vândute

50000

Drujbe vândute

2000

Tractoare vândute

10000

Generatoare vândute

Manifestul nostru

Noi, cei de la O’MAC, suntem ca pământul. Pornim de jos, dar ne întindem până departe. Și suntem siguri că doar munca asiduă dă roade an de an.

Noi, cei de la O’MAC, suntem ca gospodarul. Conștienți că ceea ce semănăm vom culege. Și că doar munca cinstită, zi dupa zi, an dupa an, aduce belșug.

Indiferent că face asta zi de zi sau doar din când în când, în fața lui ne scoatem pălăria. Lui îi dedicăm toată puterea tehnologiei și inovației noastre. La el ne gândim când alegem cei mai buni furnizori din lume pentru produsele pe care i le oferim. Munca lui ne inspiră să punem pe piață doar scule și unelte care arată respect pentru timpul, efortul și buzunarul lui.

Așa că atunci când suntem întrebați cum vrem să ne poziționăm în piață, răspunsul este: exact unde suntem. Între țăran și pământ. Între gospodar și întinderea lui nesfârșită de munci. Să fim noi unealta care face greul la întors brazda și scula care ajută roadele să ajungă mai repede pe masă ca să aducă bucurie tuturor.

E atât de simplu. Și atât de onest.

Pentru că știm exact ce-ți trebuie ție si te prețuim pe tine, omule care faci cea mai grea și mai nobilă muncă din lume.
Pământul ne crește, iar noi îi răspundem cu dragoste și respect.

Și pentru că respectăm cu adevărat pământul. Doar el ne crește.

WhatsApp Chat WhatsApp Chat